Poveste de călătorie

Giddo la Brașov

Portretul orașului săsesc de sub Muntele Tâmpa — piața, Biserica Neagră, una dintre cele mai înguste străzi din Europa și cartierul din afara zidurilor.

The Giddo lynx at a café table on a historic town square
Credit: Europe by Giddo

Unele orașe își iau timp până să vă arate ce sunt. Brașovul se descurcă în vreo patru minute — cât ține drumul pe jos dinspre stația de autobuz, până dați colțul și vă treziți într-o piață cu un munte la capătul ei.

Partenerul nostru

Asigurare de călătorie Heymondo, 5% reducere
Transfer de la aeroport Preț fix · Booking.com

Ceea ce urmează este un portret al locului, nu jurnalul unei vizite. Nimic de aici nu este relatarea unei anumite dimineți; este orașul așa cum este el și ceea ce face de obicei cu cei care ajung în el.

Piața și muntele din spatele ei

Piața Sfatului dă formă întregii pledoarii a orașului. E lungă și ușor triunghiulară, înconjurată de case de negustori zugrăvite în ocru și roz prăfuit, cu vechea Casă a Sfatului rămasă în mijloc, ca o corabie oprită din drum. Cafenelele scot scaune pe margini. Copiii fugăresc porumbeii. Nimic din toate acestea nu e neobișnuit în Europa Centrală.

Neobișnuit este zidul de pădure de la capătul ei. Muntele Tâmpa coboară aproape până în piață, atât de aproape încât orașul pur și simplu se oprește unde încep copacii, iar pe versant cineva a montat litere albe uriașe, care alcătuiesc numele — un gest luat de pe alt continent, care ar trebui să fie ridicol și cumva nu este.

Se poate urca pe jos, pe o potecă în zigzag printre făgete, sau cu telecabina, și atunci cu o ușoară mustrare de conștiință. De sus, orașul se așterne dedesubt dintr-o bucată: acoperișurile roșii, turla neagră, zidurile, apoi podișul care se deschide spre nord, către tot restul ghidului.

O biserică numită după un incendiu

Biserica Neagră este, cu o diferență considerabilă, cea mai mare clădire din orașul vechi și nu face nimic ca să treacă neobservată. Până să fie terminată, în stil gotic, s-a dus aproape un secol, iar numele îl datorează unui incendiu din 1689, care a cuprins orașul și a lăsat piatra pârjolită. Funinginea a fost spălată de mult; numele s-a prins, cum se prind numele.

Înăuntru e înaltă, simplă și rece, așa cum sunt marile biserici gotice din nord, și abia apoi vă cad ochii pe covoare. Sunt o mulțime, anatoliene, atârnate pe galerii și peste balcoane — aduse de negustori care făceau comerț spre sud, peste munți, și dăruite bisericii de-a lungul secolelor. Este una dintre cele mai mari colecții de acest fel din afara Turciei și preface un interior auster și cenușiu în ceva extraordinar, dar în surdină.

Are și o orgă, la care se țin recitaluri în lunile mai calde. Sunetul din spațiul acela merită să vă croiți o zi în jurul lui.

The Giddo lynx in the Council Square of Brașov with the Black Church behind
Brașov, Piața Sfatului Credit: Europe by Giddo Ilustrație generată cu inteligență artificială. Nu este o fotografie a acestui loc. Cum folosim inteligența artificială

Brașov

O stradă ai cărei pereți se pot atinge amândoi deodată

La câteva minute de piață, între două clădiri de rând, e un gol. Strada Sforii este un pasaj lat de puțin peste un metru, croit la început ca pompierii să poată trece dintr-un cvartal în altul, și figurează în mod regulat printre cele mai înguste străzi din Europa.

Se parcurge în jumătate de minut. Pereții sunt vopsiți, revopsiți și acoperiți cu inscripții. Nici la un capăt, nici la celălalt nu e nimic. Nu are absolut niciun rost și toată lumea trece prin ea, ceea ce descrie destul de corect multe dintre lucrurile mai bune ale călătoriilor.

Zidurile și cine avea voie înăuntru

Brașovul era Kronstadt: unul dintre cele șapte orașe fortificate ridicate de sașii transilvăneni și, timp de secole, un oraș comercial de limbă germană, înconjurat de ziduri, cu dreptul de a hotărî cine intră. O parte din fortificații stă încă în picioare — Turnul Alb și Turnul Negru, sus pe pante, porțiuni lungi de zid și Poarta Ecaterinei, cu cele patru turnulețe de colț, singura poartă originală a orașului care s-a păstrat.

Cealaltă jumătate a poveștii este chiar în afara zidurilor. Cartierul Șchei este locul în care trăia populația românească: multă vreme nu i s-a îngăduit să se stabilească între ziduri și trebuia să plătească pentru a trece prin poartă ca să facă negoț. Are un centru propriu, o piață proprie și biserica Sfântul Nicolae, iar alături se află una dintre cele mai vechi școli în limba română.

Drumul de la unul la celălalt durează zece minute pe jos și străbate câteva secole de reguli despre cine avea voie să fie unde. Brașovul nu ascunde asta, ceea ce îi face cinste; cele două cartiere sunt pur și simplu amândouă acolo, iar diferența dintre arhitecturi spune restul.

Piața Mare din Sibiu, văzută de sus, Transilvania
Piața Mare din Sibiu, văzută de sus, Transilvania Foto: Paul Colin Hennig firstdorsal.eu, CC BY-SA 4.0, prin Wikimedia Commons

Transilvania

Rostul orașului de astăzi

Brașovul de azi este un oraș în care se lucrează, de un sfert de milion de locuitori, cu orașul vechi în miezul lui, ceea ce împiedică centrul să ajungă decor de scenă. Sunt studenți. Sunt oameni care își fac cumpărăturile. Piața se umple și se golește în ritmul unui loc pe care oamenii îl locuiesc, nu doar îl vizitează.

Este și baza firească pentru tot ce se află în jur — Bran, cu castelul lui, în josul pasului, pârtiile de la Poiana Brașov, pe umărul muntelui, bisericile fortificate din dealuri și drumul spre nord, la Sighișoara. Toate se pot face și vă puteți întoarce în fiecare seară în aceeași piață, iar tocmai acesta este argumentul pentru a rămâne pe loc aici, în loc să vă mutați de la un hotel la altul în fiecare noapte.

Cu Brașovul, lucrurile stau așa. Nu este cel mai frumos oraș din Transilvania, nici cel mai vechi, nici cel mai ciudat. Este cel în care e cel mai ușor să fii — iar după o săptămână la volan pe drumuri de munte, se dovedește că asta contează mai mult decât toate celelalte.