Poveste de călătorie
Giddo pe Riviera Turcă
O săptămână pe coasta dintre Manavgat și Side: râul verde și rece, un teatru roman cu acoperișul încă la locul lui, coloane pe promontoriu la apus și cum arată, de fapt, o vacanță turcească la plajă.
Unde dormi în Turcia
Vezi hotelurile și apartamentele libere pe Booking.com · Acesta este un link de afiliere către partenerul nostru. Europe by Giddo poate încasa un comision pentru o achiziție efectuată prin intermediul acestuia, fără niciun cost suplimentar pentru tine.
Am ajuns pe Riviera Turcă din motivul pentru care merg cei mai mulți: o săptămână la mare, la soare, la capătul unui an lung. Am stat la Kızılağaç, pe fâșia de coastă dintre Manavgat și Side, la Asteria Bloom Side — chiar pe țărm, iar în spatele întregului peisaj se ridicau munții Taurus.
Partenerul nostru
Acesta este un link de afiliere către partenerul nostru. Europe by Giddo poate încasa un comision pentru o achiziție efectuată prin intermediul acestuia, fără niciun cost suplimentar pentru tine.Nu mă așteptasem să găsesc atât de multe de făcut la o jumătate de oră de șezlong și atât de multe dintre ele romane. Este o coastă de plajă cu mai multă arhitectură antică rămasă în picioare decât are cea mai mare parte a Italiei, iar niciunul dintre cei care v-o vând nu pare să creadă că aceasta ar fi vestea principală. Ar trebui să fie.
Unde se află, de fapt, această coastă
Puneți geografia la punct și restul săptămânii capătă sens.
Munții Taurus merg în spatele acestei coaste și coboară abrupt spre ea, așa că terenul plat este o fâșie îngustă. Totul se află pe fâșia aceea: hotelurile, drumul, orașele. În spatele lor pământul urcă brusc în pin și stâncă, iar acolo sus clima este alta.
Pentru că munții sunt atât de aproape, râurile ajung repede și reci — cel mai util lucru de știut despre această coastă în august, când marea este caldă ca într-o baie și nu răcorește deloc. Râul, da.
Kızılağaç se află între Manavgat, în interior, și Side, pe peninsula lui, pe o lungă plajă de nisip, cu fâșia de hoteluri de-a lungul ei. Antalya și aeroportul sunt spre vest; Alanya, spre est. Este o bază bună tocmai pentru că e la mijloc: Side este la un pas, Manavgat este la un pas în cealaltă parte, iar la Aspendos se ajunge ușor cu mașina.
Râul contează cel mai mult
Dacă faceți un singur lucru în afara plajei, alegeți râul Manavgat.
Coboară din Taurus și rămâne verde și rece pe tot parcursul, iar restaurantele sunt construite pe platforme peste apă, unde tot rostul este să stai la umbră deasupra unei ape reci care curge, în timp ce la câțiva kilometri, pe nisip, sunt treizeci și ceva de grade. Rareori mi-a plăcut atât de mult un prânz.
Cascada este chiar în amonte de oraș. Nu este o cădere înaltă: tot râul trece, într-o singură linie, peste un prag larg și scund, iar fotografiile nu-i fac dreptate, pentru că în fața ei primiți zgomot, stropi și multă apă foarte iute. La margine sunt terase de ceai. Mergeți devreme dacă o vreți liniștită; până la amiază au ajuns autocarele.
Din oraș pornesc bărci în ambele sensuri: în josul râului, până la gura lui, unde apa verde se întâlnește cu Mediterana pe o linie vizibilă, și în susul lui, până la defileul de sub barajul Oymapınar.
Manavgat în sine merită o oră: un oraș care își vede de treabă, nu o stațiune, ceea ce, după câteva zile pe fâșia de coastă, este o ușurare.
Un teatru roman cu peretele din spate încă în picioare
Pentru Aspendos m-aș da jos din pat.
Este în interior, în districtul Serik, și i se spune de rutină cel mai bine păstrat teatru roman din lume. O asemenea afirmație trebuie de obicei luată cu rezervă. Cea de față, nu.
Se intră printr-un pasaj de sub gradene și se iese în interiorul teatrului, iar ceea ce vă oprește pe loc este peretele din spatele scenei — încă în picioare, la înălțimea lui deplină, cu nișele și coloanele lui, închizând spațiul așa cum fusese gândit. Aproape nicăieri altundeva nu mai e așa. Cele mai multe teatre romane sunt o curbă de locuri și o absență.
A fost construit în secolul al II-lea, sub Marcus Aurelius, de un arhitect numit Zenon, iar numele lui se află pe el, lucru destul de rar ca să merite băgat de seamă.
Motivul pentru care a supraviețuit este că nu a încetat niciodată să fie folosit. Selgiucizii l-au transformat în caravanserai și l-au îngrijit, iar zidăria lor de cărămidă în zigzag se vede și acum pe clădirea scenei. O clădire care rămâne utilă rămâne în picioare.
Toată lumea încearcă acustica. Stați în orchestră, vorbiți normal, iar ultimul rând vă aude.
Mergeți devreme. În teatrul acela nu există umbră, iar până la amiază e cuptor.
Side și coloanele de la sfârșitul zilei
Side este ciudat și spun asta ca pe o recomandare.
Este un oraș-port roman prin care a crescut o stațiune de vacanță, iar niciunul dintre ele nu a fost dat la o parte de dragul celuilalt. Strada principală trece printre coloane rămase în picioare. Sunt ruine în grădinile restaurantelor. Treceți pe lângă o poartă monumentală ca să ajungeți la un magazin de flamingi gonflabili, iar nimeni nu găsește asta ciudat.
Teatrul este înălțat pe bolți, nu tăiat într-un deal, pentru că nu există niciun deal — o inginerie mai ambițioasă decât cea de la Aspendos, deși mai puțin întreagă.
Dar motivul pentru care merită să vă potriviți vizita pe seară este promontoriul. La vârful peninsulei, coloanele Templului lui Apollo stau chiar la marginea apei, reînălțate din piesele găsite pe loc, cu nimic în spatele lor în afară de mare. Soarele coboară printre ele. Tot orașul iese să privească, este aglomerat și, cu toate astea, este una dintre cele mai bune ore pe care le-am petrecut oriunde.
În spatele coloanelor sunt fundațiile unui templu închinat Atenei, iar în spatele acestora o bazilică bizantină construită chiar din piatra templelor. Trei religii pe câțiva pași, pe un promontoriu, în ultima lumină.
Antalya, dacă aveți o zi
Orașul este la vreo oră spre vest, iar cei mai mulți văd doar aeroportul, ceea ce este o risipă.
Kaleiçi, orașul vechi, se află între ziduri, pe stânca de deasupra vechiului port — cel antic, folosit și acum. Străduțele sunt înguste și umbrite, casele sunt otomane, de lemn, cu etajele ieșite în afară deasupra străzii, iar zidurile romane și bizantine răsar printre ele. Drumul la vale ajunge mereu la apă.
Poarta lui Hadrian este intrarea: trei arce de marmură ridicate pentru vizita împăratului în secolul al II-lea, zidite secole la rând ca parte a fortificațiilor, și tocmai de aceea au supraviețuit.
Iar dacă aveți doar o oră, petreceți-o în Muzeul Antalya. Sala cu statui romane de la Perga este extraordinară, este liniștită și are aer condiționat, ceea ce, după o dimineață la Aspendos, nu este lucru mic.
Cum este, de fapt, o săptămână aici
Să vorbim deschis despre cum arată, pentru că broșurile nu o fac.
O săptămână pe această coastă este mai ales o săptămână de stațiune. Sunteți pe o fâșie de nisip, cu un hotel în spate: mare, umbră, mâncare, apoi de la capăt. Asteria Bloom Side s-a descurcat bine la asta și mi-a făcut plăcere să fiu acolo — chiar pe plajă, liniștit la capătul potrivit al zilei și ușor de părăsit și de regăsit, ceea ce vă doriți, de fapt, de la o bază.
Ceea ce aș spune oricui merge acolo este: plecați din stațiune. Nu o zi întreagă în fiecare zi, ci o dimineață aici și o seară dincolo. Aspendos, înainte de căldură. Râul, pentru un prânz lung. Side, pentru apus. Piața din Manavgat, pentru o oră într-un oraș care nu vă vinde nimic anume.
Pentru că lucrul ciudat la Riviera Turcă este că e vândută drept un loc în care nu faci nimic și se întâmplă să stea pe una dintre marile concentrări de construcții romane de pe toată Mediterana. Le puteți avea pe amândouă în aceeași săptămână, iar înotul are doar de câștigat.
Mergeți primăvara sau în octombrie, dacă puteți alege. Marea este încă caldă, pietrele se pot călca la amiază, iar lumina pe coloanele acelea de la Side este și mai frumoasă.
