Țărmul sălbatic cu nisip al Coastei Livoniene, cu lemne aduse de valuri

Regiune

Coasta Livoniană

Lībiešu krasts

Țărmul sălbatic cu nisip al Coastei Livoniene, cu lemne aduse de valuri

Douăsprezece sate de pescari pe un țărm retras, ultimul teritoriu al unui popor a cărui limbă a amuțit.

Coasta Livoniană se întinde de-a lungul vârfului nordic al peninsulei Curlanda, iar douăsprezece sate de pescari înșirate pe ea sunt ultimul teritoriu al livonienilor.

Livonienii erau un popor finic, înrudit cu estonienii și cu finlandezii, nu cu letonii, care a stăpânit odinioară o zonă mult mai mare și a dat numele Livoniei.

Limba lor a încetat practic să mai fie vorbită ca limbă maternă — ultimul vorbitor nativ a murit în 2013 — dar este predată, scrisă și cântată, iar un număr de oameni o vorbesc acum ca limbă învățată, așa că nu a dispărut pur și simplu.

Satele — Kolka, Vaide, Košrags, Mazirbe și celelalte — sunt mici, de lemn, înșirate pe un țărm nisipos, în spatele pinilor. Mazirbe are casa comunității livoniene, construită în anii 1930 cu ajutor finlandez și estonian.

Toată coasta a fost zonă de frontieră închisă în perioada sovietică, ceea ce a depopulat-o și a păstrat-o în același timp.

Capul Kolka, de la capăt, este locul unde se întâlnesc cele două mări.