Poveste de călătorie
Giddo la Roma
Portretul capitalei în care temple antice, o cupolă de beton deschisă spre cer și o bazilică de peste râu stau într-un singur oraș obișnuit, care încă funcționează.
Unde dormi în Roma
Vezi hotelurile și apartamentele libere pe Booking.com · Acesta este un link de afiliere către partenerul nostru. Europe by Giddo poate încasa un comision pentru o achiziție efectuată prin intermediul acestuia, fără niciun cost suplimentar pentru tine.
Unele orașe își anunță singure prezența. Roma face ceva mai ciudat: se întrerupe mereu pe ea însăși, așa încât o stație de autobuz se dovedește a fi lângă un templu, iar un bloc obișnuit de apartamente se dovedește a sta chiar deasupra unuia.
Partenerul nostru
Acesta este un link de afiliere către partenerul nostru. Europe by Giddo poate încasa un comision pentru o achiziție efectuată prin intermediul acestuia, fără niciun cost suplimentar pentru tine.Ceea ce urmează este un portret al orașului, nu jurnalul unei vizite. Nimic de aici nu relatează o după-amiază anume; este Roma așa cum este ea și ceea ce a făcut din ea aproape trei mii de ani în care s-a tot construit peste ea însăși.
Straturile de sub picioare
Roma se deosebește de celelalte capitale europene prin faptul că centrul ei antic nu a fost niciodată transformat în cartier-muzeu. În jurul Forului Roman, al Colosseumului și al Panteonului se află trafic, birouri și locuințe, nu cordoane, iar orașul continuă să se construiască deasupra a ceea ce a fost înainte, nu în jurul lui.
Bisericile stau pe temple, palatele sunt ridicate din piatră antică luată ca dintr-o carieră, iar în câteva locuri se poate coborî prin podeaua unei clădiri într-una mai veche, aflată dedesubt. San Clemente este cazul cel mai limpede: o biserică din secolul al XII-lea, așezată peste una din secolul al IV-lea, care la rândul ei stă peste o casă romană.
Nimic din toate acestea nu este pus în scenă pentru efect. Așa se comportă pur și simplu un oraș locuit fără întrerupere de trei mii de ani, iar de aici rezultă că străzile obișnuite poartă aproape la fel de multă istorie ca monumentele.
Colosseumul și ceea ce îi lipsește
Colosseumul — sau, mai exact, Amfiteatrul Flavian — a fost inaugurat în anul 80 d.Hr. și putea găzdui zeci de mii de spectatori. Planul lui este strămoșul direct al oricărui stadion modern: gradene pe niveluri, intrări numerotate și culoare gândite să umple și să golească repede clădirea.
Podeaua arenei a dispărut, de aceea subteranul se vede de sus: un subsol pe două niveluri, cu coridoare, celule și lifturi, folosit cândva pentru a ridica animale și decoruri prin trape. Lipsește și o bună parte din zidul exterior — clădirea a fost exploatată ca o carieră de piatră de-a lungul Evului Mediu și al Renașterii, iar porțiunea rămasă în picioare arată cele trei ordine de coloane suprapuse care alcătuiau fațada inițială.
Biletul de aici include de obicei și Forul Roman, precum și Dealul Palatin, aflate alături, iar cele două laolaltă cer mai mult timp decât amfiteatrul în sine. Sosirea la începutul sau la sfârșitul zilei schimbă considerabil lucrurile, atât în privința aglomerației, cât și, vara, a căldurii.
O cupolă deschisă spre cer
La o scurtă plimbare de acolo, Panteonul este cea mai bine păstrată clădire a Romei antice, iar explicația e simplă: a fost dăruit bisericii în secolul al VII-lea și de atunci este folosit fără întrerupere, așa că nu a fost niciodată exploatat ca sursă de piatră și nici lăsat să se prăbușească.
Clădirea de azi datează din timpul domniei lui Hadrian, din jurul anului 126 d.Hr., iar în spatele pridvorului cu coloane se află o singură încăpere circulară, acoperită de o cupolă casetată care rămâne cea mai mare cupolă din beton nearmat din lume. Romanii au subțiat calota și au ușurat betonul pe măsură ce urcă, folosind piatră grea jos și piatră ponce vulcanică aproape de vârf, iar deschiderea cupolei este egală cu înălțimea ei, astfel încât încăperea dinăuntru este o sferă perfectă.
În centru se află oculusul, deschis spre cer, fără nicio sticlă. Ploaia cade direct pe o pardoseală ușor convexă, cu orificii de scurgere care funcționează și acum, iar a sta dedesubt în timpul unei averse este printre cele mai memorabile lucruri pe care le oferă Roma — și, spre deosebire de cea mai mare parte din ce îl înconjoară, se poate intra în el fără plată.
Dincolo de râu
Cetatea Vaticanului este un stat aparte, aflat în interiorul Romei și accesibil în întregime pe jos din centrul istoric, după ce se trece Tibrul. Bazilica Sfântul Petru se înalță deasupra locului pe care tradiția îl consideră mormântul apostolului Petru, iar biserica de azi a luat locul unei bazilici din secolul al IV-lea; a fost ridicată în peste un secol, iar Bramante, Michelangelo, Maderno și Bernini au dat fiecare formă altor părți din ea.
Cupola este proiectul lui Michelangelo, terminat după moartea lui, și poate fi urcată — cu liftul o parte din drum, apoi pe jos, pe o scară tot mai îngustă, între cele două calote, care se înclină odată cu curbura spre vârf. Înăuntru, niște marcaje încastrate în pardoseala navei arată până unde ar ajunge alte biserici mari ale lumii, iar acesta este singurul mod în care se lasă simțită dimensiunea locului, fiindcă tot ce se află înăuntru este construit în proporții atent echilibrate. Pietà lui Michelangelo se află în prima capelă din dreapta, păstrată în spatele unui geam de când a fost atacată, în 1972.
În exterior, colonada lui Bernini se închide în jurul pieței cu două brațe curbate. Intrarea în bazilică este gratuită, deși coada de la controlul de securitate poate fi lungă, iar la ușă se aplică un cod vestimentar care cere acoperirea umerilor și a genunchilor.
Cartierele și rostul de azi al orașului
Dincolo de centrul antic, Roma se desface în cartiere cu personalitate proprie: Trastevere, peste râu; Ghetoul evreiesc, cu propria tradiție culinară; Monti, ascuns în spatele Forului; și Testaccio, ridicat pe un deal făcut din amfore romane sparte. Orașul răsplătește mult mai mult alegerea unuia dintre ele, străbătut fără grabă, decât parcurgerea unei liste.
Distanțele care par mici pe hartă se dovedesc mai lungi pe teren, iar o bună parte din centru este pavată cu piatră, așa că la Roma încălțămintea comodă contează mai mult decât în majoritatea orașelor. Metroul este limitat, fiindcă orice săpătură făcută aproape oriunde în Roma dă, mai devreme sau mai târziu, peste vestigii arheologice; de aceea autobuzele, tramvaiele și mersul pe jos duc greul.
Ostia Antica, fostul port al Romei de la gura Tibrului, și domeniile imperiale și renascentiste de la Tivoli se pot ajunge amândouă cu trenurile locale și sunt bune pentru o evadare de o jumătate de zi din aglomerația centrului — o reamintire că Roma a fost dintotdeauna centrul unui întreg mai larg, nu doar ruinele din mijlocul lui.
Așa este orașul acesta. Nu e doar Colosseumul, nici cupola deschisă spre cer, nici bazilica de peste râu. Este o capitală în care trei mii de ani de construcții stau unii peste alții, iar străzile obișnuite dintre ele se dovedesc la fel de stratificate ca monumentele pe care toată lumea vine să le vadă.
