Poveste de călătorie

Giddo la Plovdiv

Un portret al orașului construit pe șapte dealuri — teatrul roman descoperit de o alunecare de teren, orașul vechi pictat din epoca Renașterii și cartierul meșteșugarilor refăcut pentru un an de Capitală a Culturii.

Unele orașe își poartă vechimea ca pe un fapt de verificat; Plovdiv o poartă ca pe ceva mai apropiat de o stare de spirit. Se spune de obicei că este printre cele mai vechi orașe locuite fără întrerupere din Europa și, oricare ar fi clasamentul exact, cine urcă prima oară prin orașul lui vechi nu prea are chef să contrazică spiritul afirmației.

Partenerul nostru

Asigurare de călătorie Heymondo, 5% reducere
Transfer de la aeroport Preț fix · Booking.com

Este un portret al locului, nu un jurnal de vizită. Nimic din ce urmează nu relatează o anumită după-amiază; este ceea ce este orașul și ceea ce tinde să arate celor care petrec o zi urcând prin el.

Trei nume pe șapte dealuri

Centrul este construit pe șapte dealuri, iar orașul a răspuns la un alt nume sub fiecare putere care l-a stăpânit: mai întâi o așezare tracică, apoi Filipopol sub macedoneni și, mai târziu, sub romani, apoi Filibe otoman și, din nou, Plovdiv. Câmpia din jur era teritoriu tracic cu mult înainte de toate acestea, cultivată și disputată, iar movilele funerare lăsate de locuitorii ei sunt și acum împrăștiate cu miile pe câmpurile din jur, câteva dintre ele pictate în interior.

Roma a socotit locul destul de important cât să-l facă cel mai mare dintre orașele ei de pe această porțiune de câmpie, iar o parte din încrederea aceea veche își face și azi treaba. O parte din stadionul roman construit aici stă excavată sub nivelul străzii, cu locurile lui curbe vizibile prin vitrinele străzii pietonale principale, la câțiva pași de trecători care, în cea mai mare parte, nu se gândesc să se uite în jos. Aceeași câmpie este acum ținut viticol, cu mavrud, soiul local de struguri roșii, aproape necunoscut în altă parte — o amintire că orașul nu a încetat, în fond, să fie târgul pentru tot ce dau câmpurile din jur.

Un teatru găsit de o alunecare de teren

Cea mai completă rămășiță romană se află în șaua dintre două dintre dealuri, cu fața spre Rodopi. A fost construit în secolul al II-lea, sub Traian, și apoi a dispărut așa cum tind să dispară clădirile romane din orașele ocupate: îngropat, acoperit de construcții și uitat vreme de aproape două mii de ani, până când o alunecare de teren din anii 1970 a scos la iveală o parte a structurii, iar o lungă excavare a dezvelit restul.

Ce a ieșit la lumină era în mare parte întreg — locuri de marmură în trepte, orchestra și o mare parte din clădirea scenei, cu coloanele și antablamentul reridicate de atunci. Unele dintre scaune poartă încă inscripțiile care spun ce parte a orașului stătea unde, genul de detaliu mărunt care face dintr-o ruină la loc o clădire pe care oamenii chiar au folosit-o.

A fost restaurat ca să fie folosit din nou, nu doar păstrat, și găzduiește acum concerte, operă și un festival de vară construit în jurul lui. O ruină care își face și azi treaba pentru care a fost construită e un lucru mai rar decât o ruină care este doar veche, iar Plovdiv are una.

Orașul vechi de deasupra teatrului

Deasupra teatrului, orașul vechi urcă dealurile pe ulițe pavate cu piatră, atât de liniștite pe la mijlocul dimineții încât o pisică adormită de-a curmezișul pragului e un eveniment. Casele lui sunt cele mai bune exemple păstrate, din toată țara, ale stilului Renașterii Naționale pe care negustorii și l-au construit singuri de-a lungul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea: etaje cu structură de lemn, pictate, ieșite peste stradă pe console de lemn sculptate, cu încăperile din spate așezate într-o simetrie atentă. Se spune adesea că este cel mai bine păstrat oraș vechi de acest fel din țară, iar o oră de plimbare prin el face afirmația ușor de crezut.

Sus, la capătul urcușului, se află Nebet Tepe, dealul care poartă cele mai vechi fortificații ale orașului, iar răsplata pentru cine ajunge acolo este priveliștea — acoperișurile orașului vechi coborând dedesubt și câmpia care a făcut ca acest oraș să merite construit, întinzându-se plată spre Rodopi, la orizont.

Lacurile Rilei din Munții Rila, Bulgaria
Lacurile Rilei din Munții Rila, Bulgaria Credit: Europe by Giddo

Plovdiv

Kapana și ce a plătit anul 2019

Sub orașul vechi, unde stăteau odinioară atelierele meșteșugarilor, se află Kapana, transformat în cartierul artelor și al localurilor, plin de ateliere mici și de locuri în care se poate sta, care nu ar fi existat acum o generație. Seara, ulițele se umplu de genul de lume fără grabă pe care o atrage un cartier artistic cu adevărat locuit, nu de cel adus cu autocarul.

O mare parte din restaurarea mai largă a orașului vechi a fost plătită din anul în care orașul a fost Capitală Europeană a Culturii, în 2019, lucru ușor de uitat în fața unei ulițe proaspăt zugrăvite și care merită totuși ținut minte: un titlu ca acesta are sens doar dacă lasă orașul mai frumos după ce evenimentele s-au terminat, iar la Plovdiv o bună parte din bani s-au dus, în mod limpede, acolo unde se vede.

Ce este orașul acum

Plovdiv nu se poartă ca un muzeu. Teatrul roman își câștigă existența cu un program de operă, nu cu un cordon de protecție, stadionul stă sub o stradă plină de cumpărători obișnuiți, iar Kapana este un cartier artistic în funcțiune, nu o placă pe un perete. Straturile pe care vizitatorul le citește ca istorie sunt, dinăuntru, pur și simplu felul în care arată un loc locuit de multă vreme.

Acesta e argumentul pentru a urca până sus, în loc de a vedea doar teatrul și a pleca. Fiecare deal adaugă un strat — tracic, roman, otoman, din epoca Renașterii și acum orice va lăsa în urmă un an de Capitală a Culturii — și niciunul nu a fost dat la o parte ca să facă loc celorlalte. Plovdiv le ține pe toate în picioare deodată, ceea ce este trucul mai greu și mai bun, și cel care face ca o singură după-amiază aici să pară prea scurtă.